Hai, five o’c(l)oc(k)(alar)

Era internetului şi a vitezei i-a prins pe mulţi într-un regres pe care neam de neamul lor nu l-ar fi anticipat, fie cu prohabul în dinţi, cerşind iubirea pe la vreun colţ de uliţă, fie cu monoclul la ochi, degajînd o înţelepciune socratică. Dacă am privi evoluaţia strict din punctul de vedere al materialismului bine defenit, şlefuit, chiar poleit cu ardoarea şi impulsul de a fi cît mai la îndemînă posibil fenomenului de “autenticitate”, am putea conchide că evoluţia esenţei i-a uitat pe cei mai fericiţi oameni trişti dintre noi. Pe cît de înaintaţi, pe atît de înapoiaţi… Un pas înainte, doi înapoi. Un pas mic pentru omenire, un pas şi mai mic pentru cocalarul duhnind a familii întregi, trecute în nefiinţă, luate constant la spatulă, între două, trei considerente pe marginea destinului omului de geniu în opera lui Eminescu(ăla dă pă bani, hă hă hă). Desigur, aş putea fi contrazis în doi timpi şi trei mişcări dacă aş susţine că omul din prezent, fără de caverne, caste sau bisericuţe de orice tip nu este acum, pe cît se crede a fi, nici pe departe la ani lumină distanţă de strămoşii săi ceva mai umili, dar la fel de caduci. În aparenţă, este, dar ce facem cu esenţa, o lepădam ca mărgăritarele despre care se spune că nu este în regulă să le aruncăm porcinelor? Suntem autentici, arătând la fel. Poate nu toţi, dar cu siguranţă avem o majoritate cu care să ne mîndrim şi pe care să o înălţăm în locul tricolorului, fluturînd-o în faţa decenţei şi rafinamentului discret. Ceea ce este trist, nu-i include pe aceşti indivizi/individe, gigolo-vrăjitorii de cartier, care au puterea să facă din cognac, whiskey, sau ţoapele care dansează după cum le cîntă cucu, ci faptul că în această horă de autenticitate triumfală se aruncă, fără a da prea mare importanţă fenomenului, şi oameni cărora, dacă s-ar cauta mai bine şi mai mult, li s-ar găsi şi o valoare spirituală, dînd la o parte cîrdăşia cu subiecţii creionaţi anterior. Şi aşa, promovînd imaginea omului modern, neapărat în linie cu fraţii de rasă, se ajunge din ce în ce mai mult ca accentul să se pună în propoţii alarmante pe aspectele extrinsece. Ai un IQ de 150, dar portofelul tău rămîne la pragul de 50? La o primă scanare, eşti VAX. Eşti VAX, ţi se încurcă limbă în gură cînd, întrebat fiind de nume, îţi cade buletinul din mînă, dar porţi pe tine o avere de cîrpe pretenţioase? “Mişto”! Vrem şi noi! Sau NU!

Cînd vei auzi START, vei începe să dansezi. Viaţa privată în prim plan! Îi avem pe: Hai Faiv la ţambal, Mai Speis la clarinet şi N.Eogen la solo-percuţie.
.
.
.
SIGN OUT!

Luciferul

A fost odată, ca-ntr-un basm,
un prinţ fără de lege,
şi provoca, râzând, orgasm
babuţelor betege.

Şi conducea acest chelbos,
desigur, cu-a lui gloată,
când voci îi repetau de jos:
„ba, fiică-ta-i netoată.”

Ca şi odrasla-i, multe flori
chiar pentru el, deschise,
aplaudau pân’ la sudori,
când prinţul le promise:

„Voi cobori din Panteon
să vă redau mandria,
şi de mogulii lui Ion
voi curăţa chilia.”

Căci ţara lui era loc sfânt
şi vesel. Ce mai, Raiul!
cum n-ai să vezi pe-acest pământ,
că bine-ţi merge traiul.

Unde-a promis, el, duh celest,
încălecând pe-o iapă,
a dat din vest şi pân’ la est
doar paine şi cu apă.

(Ea era una între cai,
şi blondă-n toate cele,
că îţi venea-n deşert s-o tai
sau poate la Mengele.)

Cu zmeii-ncepe-a se lupta
(el zmeu, demult, fusese).
Nu mai contează, căci a sa
chelie-oricum nu-l bese

decât la croşetat moguli
din pânze de bomfaier.
Trăsnit de şpriţul sfânt: „creduli…,
ce-nseamnă să fii fraier”.

Se bâlbâia ca la volan
când parcă era mangă,
şi behăia mai bădăran
ca Gigi cu-a lui rangă:

„Dar nu-i nimic, să mă votaţi
c-o să trăiţi mai bine,
şi veţi avea mai mulţi cârnaţi.
Mandatul e pe vine.”

Bashescu

Sa votam cu mic, cu mare,
spre a noastra-eliberare.
Pe Basel, ce o sa planga
si cu “draga, Stolo” langa,
sa-l vedem de la distantza
cum e foarte tare-n clantza,
sa-i compunem o romantza
din stampilele de vot,
sa ne pupe fix in… cot.
Si cand o sa plece-ndata,
om petrece pana-n mai
cat mai multi, ca o armata,
c-un “Adio” scos din nai,
sa-l vedem, din nou, cum plange
ca si marea-o sa-l alunge.
El, Basescu cel chelbos,
a ros tzara pan’ la os,
si acum, in prag de iarna,
sa i-o dam, cu toti, la goarna.

Tineri, atentie aici! Vaccinul anti-HPV.

Ce Nu Stiam Despre Vaccinul Hpv

View more presentations from IBGTV.

Poezea de campanie

Geoană este tare-n plisc,
dar prea moale-n obelisc
să ajungă preşedinte.
Băse-i ăla care minte.
La sondaje-i îngrăşat,
căci a comandat prea multe.
Nu a vrut să ne asculte,
şi-o să cadă rău la pat.

Cu Oprescu, fără frică,
Romînia dintr-o mică
pată neagră de sudoare
se va transforma în floare.

Şi atuncea don Băsel
îl va lua pe Crin cu el,
şi-amîndoi cu domnul Geoană
vor porni către-o savană,
să ne lase domne-odată.
Romînia nu e beată!

Vînzătorii de fantome

motto: “fight fire with fire“

O privire asupra secţiei de polizmei „Gaiţa Vencu”

O noapte furibundă de toamnă. Iarna pîndeşte prin canale ca un om de zăpadă cu testiculele sparte, irupînd de puritate şi aşteptîndu-şi rîndul pentru a lua în arendă Pămîntul pentru patru luni de zile. La sediul firmei Gaiţa Vencu, angajaţii au uitat ce înseamnă somnul şi buzele dulci ale viselor cu femei dezbrăcate. Aici se lucrează non-stop, mai ceva ca intr-un stup de albine (un cuib de şerpi în care produsul lor final se zvoneşte că ar fi miere) căci doar cine doarme puţin şi se trezeşte de dimineaţă poate deveni salvatorul neamului şi pilonul de referinţă într-ale meseriei de detectiv. Zis şi făcut. Anonimii modestei firme, dar întreprinzătoare (“Popeye” local, cu urzici în loc de spanac şi cu cefe de porc în loc de muşchi de mustangi) vor face cîţiva paşi mari pentru cetăţenii (des)culţi ai statului Manipulonia. Vor face, la propriu, din ţînţar, armăsar. Cu puteri magice, vor reuşi să strecoare vina acolo unde ea nu a existat pînă atunci. Un fel de taumaturgi de Străuleşti, erijori de clasă.

-         Cu ajutorul unei camere de filmat pe care unul dintre noi o va ţine în gura, cum îi făcea doamna aceea şefului nostru, T. Chelu, vom revoluţiona viaţa oamenilor, pădurile vor creşte altfel, vor creşte hîrtii de Euro în loc de frunze şi, ce-i mai important, vom mînca şi noi luna asta mai bine.

Primului anonim îi sclipeau ochii la auzul propriei idei. Vibra odată cu ea. Toată atmosfera te ducea cu gîndul la o masturbare tacită, la propria satisfacere a eului.

-         Nu este o idee rea! S-a auzit din colţul Anonimului nr. 2, acesta făcînd mişcari lente din cap în semn de aprobare.

-         Da, şi eu sunt de acord cu această propunere! Al treilea anonim îşi găsi curajul să deschidă gura şi pentru a vorbi.

Cei trei muşchetari s-au înhămat pentru drum, au sărutat chelia din poza înrămată şi aşezată cu mare grijă pe biroul principal, şi au pornit în cautarea adevărului absolut şi-a unui om, avînd o cameră de filmat pe post de lampă.

Va urma

Perdeaua Diabolica si Lunga

Personajele

Băşin Escu

Ad Hoc

Selena

Andrea

Pitzi

Receptionerul

Actul I

Nimicul tot nimic ramane

Scena 1

Tacere. O camera fastuoasa se infatisa de-a lungul si de-a latul scenei, cand printre spectatorii inmarmuriti de atmosfera apasatoare nu se auzea nici macar o soapta. Biroul din lemn de stejar si scaunele imbracate in piele foarte scumpa lasau sa se inteleaga ca spectatorii aveau de-a face cu un cadru aproape intim ce-ar fi gazduit o familie de vita nobila. Nu se afla nimeni in incapere, insa cativa pasi se puteau auzi indreptandu-se catre birou. O voce sacadata cuprindea, dintr-odata, intreaga incapere.

Băşin Escu(la telefon):  Cum nu ati putut sa-mi rezervati o camera in hotelul dumneavoastra(facand referire la Hotelul Portul de Lux)?! Nu este de ajuns ca trebuie sa ma lupt in fiecare zi cu aproape 22 de milioane de suflete printre care s-ar putea sa te afli si dumneata? Nu am nevoie de astfel de vesti. Vedeti ce puteti face, dati afara din personal, alungati din clientii anonimi, nu ma intereseaza! Am o intalnire extrem de importanta in aceasta seara si n-o pot onora fara serviciile dumneavoastra!

Receptionerul(putin speriat si cu o voce aproape tremuranda): Domnule Băşin Escu, dumneavoastra sunteti clientul fidel al acestui hotel, ati venit de nenumarate ori cu doamna aceea blonda, va stim de-un car de ani si n-am face nimic sa va dezamagim, dar este aproape imposibil ca in seara aceasta sa rezervati o camera, caci toate au fost rezervate inainte sa sunati dumneavoastra si nu putem sub niciun chip sa anulam vreo rezervare. Daca ar afla directorul hotelului, ameriacnul acela, ne-ar concedia pe poti. Ne pare extreme de rau! Daca doriti si puteti sa asteptati, au mai fost oameni care si-au anulat rezervarile pe ultima suta de metri. Tot ce puteti sa faceti este sa va rugati ca cineva sa-si retraga rezervarea. Daca se va intampla acest lucru, va vom suna in secunda urmatoare.

Băşin Escu(roşu la faţa, iesindu-i fum din chelie): Mda! Prea bine! Astept sa vedem cum vor evolua lucrurile. Daca intr-o ora nu primesc telefon de la voi, am sa termin orice colaborare cu hotelul vostru! Apropo, n-o mai bagati pe doamna bolnda in discutie, caci telefoanele s-ar putea sa fie ascultate!

Tranteste mobilul pe birou si se afunda in scaunul mare ca un tron, punand picioarele pe birou.

Băşin Escu(isi spune in gand, scrasnind din dinti): M-au tradat si astia!

Aproape atipise, ca imediat, in secunda urmatoare, se auzeau trei batai in usa. Intra in scena Ad Hoc, prietenul si mana dreapta a lui Başin Escu, jubiland.

Ad Hoc(sarutand mana stapanului): Sa traiti(bine), domnule Basin Escu! Mai tineti minte ca mi-ati povestit acum cateva zile de hotelul in care ati mers cu doamna Andrea la o intalnire de afaceri, Portul de Lux, si despre care mai spuneati ca este aproape imposibil sa faci o rezervare?

Băşin Escu: Da, ce-i cu el?

Ad Hoc: Astazi este ziua in care eu si sotia mea implinim 20 de ani de casnicie, si de dimineata am reusit sa fac o rezervare! Nu-i asa ca este de necrezut?

Băşin Escu(cascand ochii si amutind pret de cateva secunde): Idiotule! Ce-ai facut?!

Dandu-i una dupa ceafa, se aseaza manios in scaunul-tron.

Ad Hoc: Domnule Băşin Escu, ce-am facut de m-ati loviti? Mi-ati promis, de cand am pierdut functia, ca nu mai dati in mine.

Băşin Escu: Pai da, ma, Hocule, ai pierdut functia si din cauza ta mi s-a rupt legatura cu guvernul. Noroc ca am chemat un croitor sa o refaca. Stii de ce te-am atins acum?

Ad Hoc(frecandu-si ceafa): Nu, domnule Băşin Escu…

Băşin Escu: Stii cat este ceasul acum? Este 16:30. De la ora 13 tot insist la Portul de Lux sa pun mana pe o camera, caci am o alta intalnire de afaceri intre patru ochi cu doamna Andrea, si mi-au spus ca toate camerele sunt rezervate. Asta inseamna ca din cauza ta eu am ramas pe dinafara, dar stii ce-o sa faci? O sa suni numaidecat sa le spui ca nu mai poti merge. Asta o sa faci! Este limpede?

Ad Hoc(dand din cap dezamagit): Asa am sa fac, domnul Băşin Escu… Sa traiti(bine)!

Va urma

Ucigă-l toaca

Se lasa intunericul peste copacii nemultumiti de intarzierea toamnei.  Doar cativa caini vagabonzi si tot atat de multi aurolaci isi fac veacul pe unde apuca, pe strazi.  Te plimbi linistit, treci de cerberii puturosi care pazesc  familii numeroase de hobiti de Ferentari si iti vezi de drum, multumind cerului ca inca te mai poti deplasa pe doua picioare(asta pana la urmatoarea strada mai putin luminata si ferita de ochii autoritatilor)  si scuipi de 3 x 3 ori in san.  Iti continui drumul prin labirintul capitalei ca soarecele dupa o bucata de branza(Bucurestiul a devenit, treptat, un veritabil labirint, si oamenii care locuiesc in el, rozatoarele care parcurg kilometri intregi pentru o bucata de branza- banii) si incerci sa te feresti de zonele ferite. Nu poti. Intunericul capitalei miroase a aurolac si-ti amesteste mintea, conducandu-te catre cele mai ascunse ghetouri precum o calauza imbrobodita in miasme. Mergi cum n-ai mai mers niciodata, continui sa mergi ca dupa o femeie ale carei fese te-au prins de nas si vor sa te atraga intre ele. Nu exista cale de scapare.  Miroase ca in fundul curtii lui Aghiutza, te uiti in jur, cercetezi zona, vrei sa atingi intunericul si cauti cu disperare lumina. Nu poti. Strigi, nu te aude nimeni. Vrei sa auzi ceva, nu te striga nimeni. Stele s-au retras fiecare in intunericul lor. Mergi, iar mergi, pasesti cu nesiguranta introvertitului care isi da pentru prima data intalnire cu sfarcuri de muza neprihanita mirosind a lapte praf. Bucurestiul este de-acum o dimensiune uitata, lasata undeva intre angoasa si orgasm. Nicio poarta nu se deschide, nicio poarta nu se inchide si nicio poarta nu poarta mai mult de doua secunde amintirea ca ai pornit de undeva. Calauza strange tot mai tare din fese pentru a se asigura ca nu te pierde, ca n-ai cum sa scapi din prinsoarea imbatatoare, si nu scapi oricat te-ai zvarcoli. Doar doua lumanari se aprind de-o parte si de alta a labirintului de flori negre, si-apoi inca doua, si inca doua. Lumina incepe sa devina din ce in ce mai puternica pana cand nu mai vezi decat o mare de lumina. Astepti sa-ti recapeti vederea, un minut, doua, trei… si te-a lovit.  Fesele de domnisoara ce te purtau printr-o bezna pe care o puteai taia cu toporul nu erau decat doi ochi albastri, unul mai mic decat celalalt, avand scris deasupra lor cu sangele si sudoarea romanilor: De ce iti e frica, nu scapi! Din ochi se deschide o gura de balaur care incepe sa-ti devoreze mintea si sa-ti aspire toti banii din portofel. Uciga-l toaca s-a reintors pe pamant in chip de muritor si pozeaza in rol de presedinte, dar si-n ipostaze incriminatorii cu blonde la purtator, uneori. Sa fie inceputul sfarsitului pentru fiecare dintre noi?

Udrea, Basescu si tragerea

Mai ieri circula un zvon pe meandrele parca infinite ale internetului. Se face ca, din spusele unei somitati cu parul de aur si genti de-o valoare aproximativ egala cu locuintele oamenilor de rand, noi, romanii, ne tragem din Traian Basescu. O elucubratie mai mare ca asta n-am mai auzit de la aselenizarea cea de toate zilele in care omul, al mai inteligent dintre gandaci si furnici, a luat cu asalt luna la care nici macar romanticii nu visau sa o atinga cu picioarele lor roase de atatea cautari prin padurile de file.  Ce ne facem daca maine aflam ca ne tragem din Emil Boc? Ne tragem un glont in cap? Avem marele noroc ca nu este asa. Atat Boc, cat si “preaiubitul” nostru presedinte Traian Basescu, alaturi de toti jucatorii acestui joc numit viata, se trag din maimute. Desigur, privindu-i pe cei doi nominalizati anterior, teoriile care neaga originile primitive ale omului nu se sustin absolut deloc.  Basescu pare ceva mai evoluat si poate fi privit drept Tarzan(adica n-are inteligenta, dar are putere, cel putin pentru moment), insa rolul de Chita putem intui fara prea mari batai de cap pe cine se muleaza perfect. Din pacate pentru Tarzan Blanescu, prietenei sale de nadejde si domesticite pana la Dumnezeu, BoChita, i s-a taiat lianul, cordonul ombilical intre ea si Tarzan, fiind trimisa in coltul junglei sa stea cu genunchii pe coji de nuci de cocos.

Ce-i drept, unii se trag din Basescu(eternii si parca inepuizabilii acoliti), si altii i-o trag lui Basescu(electoratul cu stampile erecte), insa problema care a starnit cele mai mari hachite, doamna Udrea, ramane o intrebare: BasesCU CUi i-o trage?