A fost odată, ca-ntr-un basm,
un prinţ fără de lege,
şi provoca, râzând, orgasm
babuţelor betege.
Şi conducea acest chelbos,
desigur, cu-a lui gloată,
când voci îi repetau de jos:
„ba, fiică-ta-i netoată.”
Ca şi odrasla-i, multe flori
chiar pentru el, deschise,
aplaudau pân’ la sudori,
când prinţul le promise:
„Voi cobori din Panteon
să vă redau mandria,
şi de mogulii lui Ion
voi curăţa chilia.”
Căci ţara lui era loc sfânt
şi vesel. Ce mai, Raiul!
cum n-ai să vezi pe-acest pământ,
că bine-ţi merge traiul.
Unde-a promis, el, duh celest,
încălecând pe-o iapă,
a dat din vest şi pân’ la est
doar paine şi cu apă.
(Ea era una între cai,
şi blondă-n toate cele,
că îţi venea-n deşert s-o tai
sau poate la Mengele.)
Cu zmeii-ncepe-a se lupta
(el zmeu, demult, fusese).
Nu mai contează, căci a sa
chelie-oricum nu-l bese
decât la croşetat moguli
din pânze de bomfaier.
Trăsnit de şpriţul sfânt: „creduli…,
ce-nseamnă să fii fraier”.
Se bâlbâia ca la volan
când parcă era mangă,
şi behăia mai bădăran
ca Gigi cu-a lui rangă:
„Dar nu-i nimic, să mă votaţi
c-o să trăiţi mai bine,
şi veţi avea mai mulţi cârnaţi.
Mandatul e pe vine.”
